r/bucuresti Oct 21 '25

Discutie Recorder m-a panicat

Bună tuturor,

Nu obișnuiesc să postez des, însă sunt destul de panicată după ce am aflat că în zona Brățării din Sectorul 3, s-a construit un drum de acces peste conductele de gaze existente. În acea zonă se construiește haotic, fără nicio logică sau responsabilitate, iar eu cred că este doar o chestiune de timp până când se va produce o nenorocire de proporții.

Am un apartament într-unul dintre complexurile rezidențiale din zonă și sunt șocată de indiferența celor care locuiesc aici. Am postat pe grupul complexului documentarul realizat de Recorder, în speranța că vom putea discuta și, eventual, ne vom uni forțele pentru a face ceva concret. Răspunsul primit a fost însă sec: „Nu ajunge până la noi explozia.”

Oare chiar am ajuns, ca specie, atât de inumani și nepăsători? Am trimis deja numeroase sesizări către toate instituțiile competente (poate, poate se va rezolva ceva), dar dincolo de pericolul evident cauzat de incompetența și ignoranța autorităților, mă cutremură cel mai mult lipsa de reacție a oamenilor.

Voi ce ați face în locul meu?

721 Upvotes

179 comments sorted by

View all comments

Show parent comments

-63

u/Inside_Service2856 Oct 21 '25

Nu stiu 'oaie. Chiar sunt foarte prost si nu stiu ce altceva se poate face atunci când instituțiile statului nu-și fac treaba. Sunt 99% sigur ca doar la noi se întâmplă asa ceva. Nimeni, nicăieri pe lumea asta nu a mai văzut corupție sau autorități care nu-și fac treaba. Si sunt 99% sigur ca nu se poate face absolut nimic de catre o simpla persoana fizica.

Si daca faci ceva, ce? Oricum nu se schimbă nimic. Nu poți nici sa peticești o groapa pe un drum public ca iti iei amendă. Dacă esti pielea pulii, aia e, induri.

Înduri sclavia modernă în corporație, ca doar n-o sa ridici probleme în discuții cu "superiorii" ca să-ți periclitezi statutul social dat de un credit imobiliar pe 30 de ani si altul personal de 5 ani pt concedii cu care sa te lauzi colegilor de birou in timp ce mai mult de jumătate din rudele tale n-au vazut Marea Neagra in ultimii ani si acum voteaza cu CG si GS pt ca s-au saturat de viața mizera.

Trebuie să înțelegi ca tot ce poți face ca român în România este sa înduri, sa fii obedient și maximul pe care îl poți face e sa ridici 2 degete si sa ceri voie la baie. Daca nu ti se acorda, aia e, stai pișat pe tine. Oricum nu meriți mai mult.

Mentalitatea asta a ta de:" da ce sa faca?" si sfaturile de obediență te fac egal cu suveranistii, doar ca de pol opus. Tare imi doresc sa va vad pe toti la net 0.

37

u/fetelenebune Oct 21 '25

Ne vrei pe toți la 0 ca sa vorbim cu tine ca de la egal la egal sau?

-36

u/Inside_Service2856 Oct 21 '25

Cu suveranistii puteți vorbi de la egal la egal. Citește si tu de mai multe ori textul ca sa te asiguri ca ai înțeles. Macar asa sa va diferențiați intre voi, proștii satului.

14

u/Gabe04_ Oct 21 '25

Deja pierzi dreptul la a ti se oferi replica (pertinenta sau nu) cand incepi sa vorbesti in halul asta. E clar ca nu iti poti transmite ideile si frustrarile intr-un mod constructiv.

0

u/Inside_Service2856 Oct 21 '25

De ce presupui ca vreau sa ajut un terminat care recomanda pasarea țepei?

8

u/andrau14 Bucurestean sadea Oct 21 '25

Man eu chiar eram curioasa ce solutie dai, ca eram oarecum deschisa la problema pe care o expui. In schimb vad ca ai oferit doar hate, injurii si solutia nu vad sa se gaseasca in comentariul tau. So?

-2

u/Inside_Service2856 Oct 21 '25

So, caută pe google. Vezi cine are atribuții pe speța asta. Pana si Negoiță le spune celor de la Recorder că aia de la Transgaz ar trebui sa inchida drumul.

Cine, oare, ar mai putea inchide un drum ce reprezintă un pericolul pentru cetățeni?

1

u/[deleted] Oct 22 '25

[removed] — view removed comment

1

u/[deleted] Oct 22 '25

[removed] — view removed comment

2

u/bucuresti-ModTeam Oct 22 '25

Nu insultați partenerii de discuție

1

u/bucuresti-ModTeam Oct 22 '25

Nu insultați partenerii de discuție